"O poveste perfecta, sfâ¿ietoare." - Rachel Kushner Într-un cartier muncitoresc din Copenhaga, la mijlocul anilor '20, micüa Tove simte ca traie¿te o copilarie croita pe masura altei fete. Are un tata ve¿nic ¿omer ¿i o mama care îi spune ca orice carte "e plina de minciuni", iar fetele de pe strada ei, pe care cu greu le-ar putea numi prietene, viseaza doar sa împlineasca vârsta majoratului, sa se casatoreasca ¿i sa aiba copii. Cu toate acestea, Tove î¿i dore¿te cu încapäânare sa devina poeta. Romanul, aflat la grani¿a fina dintre autobiografie ¿i fic¿iune, reprezinta povestea vie¿ii acestei tinere: desprinderea de parin¿i, închirierea unei camere în casa unei simpatizante naziste, munca de guvernanta, de menajera, de stenografa în care trebuie sa-¿i "vânda" zilele în schimbul câtorva ore de scris, cei câ¿iva iubi¿i nepotrivi¿i ¿i, în sfâr¿it, debutul. "O cronica splendida, închinata marginalizäilor, în care se poate regasi oricine." - Patti Smith Volum aflat pe lista celor mai bune car¿i ale secolului XXI în The New York Times "Asemenea unui vitraliu vechi de o suta de ani, stilul lui Ditlevsen este elegant, transparent, cu vârtejuri glorioase, de o frumuse¿e neafectata." - Los Angeles Review of Books "De¿i proza lui Ditlevsen e adesea frusta ¿i lipsita de artifificii, asupra cititorului ea are un efect hipnotic, facându-l sa-¿i doreasca ceva ce nu are: vechiul paradox de a visa la o viäa de artist ¿i ulterior de a-¿i dori sa retraie¿ti banalul cotidian." - The Boston Globe "Citite împreuna, cele trei pove¿ti alcatuiesc o capodopera dintr-o categorie aparte, ce umple un gol pe care nu-l putem numi cu precizie. Trilogia are aerul unui obiect gasit pe fundul unui sertar dintr-un dulap stravechi, un secret pitit printre haine ¿i gen¿i ¿i fotografii ale iubi¿ilor mor¿i. Surpriza nu consta în vitalitatea ei, nici în faptul ca e scrisa cu un sentiment al urgen¿ei impregnat de cerneala proaspata înca; surpriza e ca pur ¿i simplu exista." - The New York Times Book Review Tove Ditlevsen s-a nascut în 1917 într-un cartier marginä al Copenhagai. Pentru ca parin¿ii ei au refuzat sa-i ofere o educäie conven¿ionala, la vârsta de 14 ani a fost nevoita sa abandoneze ¿coala ¿i sa se angajeze ca guvernanta. A debutat cu un volum de poezie în jurul vârstei de 20 de ani, devenind într-un timp relativ scurt o scriitoare de renume în Danemarca. A publicat unsprezece car¿i de poezie, ¿apte romane ¿i patru volume de povestiri. A avut patru casnicii, iar de-a lungul anilor s-a luptat cu dependen¿a de alcool ¿i de droguri. În 1976, ¿i-a luat viäa, înghi¿ind o doza mortala de somnifere.
Dieser Download kann aus rechtlichen Gründen nur mit Rechnungsadresse in A, B, BG, CY, CZ, D, DK, EW, E, FIN, F, GR, H, IRL, I, LT, L, LR, M, NL, PL, P, R, S, SLO, SK ausgeliefert werden.