Nesfârsit, drumul catre sine este dificil si pentru ca eroarea sau esecul ne întâmpina la tot pasul. M-am straduit sa nu mi le ascund. Cel mai greu mi-a fost sa comunic experienta întâlnirii cu propria umbra. Am facut-o totusi, stiind ca nu sunt singular (fiecare are inconstient), pentru a le oferi celor neinitiati o imagine a trairilor si beneficiilor coborârii în infern. Daca unii cititori vor fi contrariati sau chiar indignati si se vor simti mai buni în inconstient, sa ridice piatra si sa loveasca.
Vasile Dem. Zamfirescu
Domnul Noica s-a aratat interesat de cele câteva pagini de însemnari, prim rod al lecturilor pe care mi le propusese, si a acceptat sa le citeasca. Pentru a-mi comunica impresiile, ne-am întâlnit, cum s-a mai întâmplat si alta data, în oras, la o cofetarie. Relatiile noastre au un aer conspirativ. La Institut n-am spus nimic despre întâlnirile cu Noica. Desi cercetator la Centrul de Logica si publicat de editurile si revistele, ce-i drept, literare ("România literara", de pilda), Constantin Noica nu e bine vazut în filosofia oficiala. Parca pentru a însela vigilenta celor care l-ar urmari, ma invita când acasa, când în oras, unde alege câte o cofetarie pustie. Este oare într-adevar supravegheat?
În ora de psihanaliza de azi-dimineata, am analizat un fragment de vis apartinând unui context oniric mai larg. (...) În vis, domnul Noica îmi dadea o noua carte scrisa de el. Era un volum masiv, cu o coperta trainica. Daca visul este literatura originara, atunci prima parte se mentine în limitele verosimilului. Fantasticul apare în partea a doua: volumul era de biologie, nu de filosofie, biologia fiind un domeniu foarte îndepartat de interesul sau; dedicatia era la sfârsitul cartii, imediat sub titlul "cuprins". În dedicatie, C.N. îmi multumea pentru sugestiile pe care i le dadusem, foarte utile pentru elaborarea cartii. Interpretarea mea: în vis îmi luam revansa fata de C.N., care ma determinase sa editez Doctrina substantei, împingându-l la rându-mi într-un domeniu strain preocuparilor sale. (...) Interpretarea lui E.P.: ca orice vis produs în timpul terapiei, si acesta trebuie pus în legatura cu psihanaliza; biologia - stiinta vietii - simbolizeaza psihanaliza, care este si ea o stiinta a vietii.
Dieser Download kann aus rechtlichen Gründen nur mit Rechnungsadresse in A, B, BG, CY, CZ, D, DK, EW, E, FIN, F, GR, H, IRL, I, LT, L, LR, M, NL, PL, P, R, S, SLO, SK ausgeliefert werden.








